1
Achitarea taxei de acces în complex presupune luarea la cunoștință și acceptarea prezentului regulament. Administrațiile S.C. DANI MOLD S.R.L. și S.C. KAVIAR IMPORTS S.R.L. sunt exonerate de orice răspundere pentru accidente sau incidente. Administrația își rezervă dreptul de a-și selecta clientela.
🕒 Program și Tarife Pescuit
1
Programul partidei: Pescuitul se desfășoară exclusiv pe partide de 24 de ore, începând cu ora 18:00 seara și terminându-se la ora 18:00 a doua zi.
2
Taxă Pescuit: 200 LEI / 24 ore.
📅 Rezervări (OBLIGATORII)
1
Locul de pescuit se ocupă NUMAI pe bază de rezervare la numărul de telefon 0723 047 586. Sunt acceptate doar rezervările pentru săptămâna în curs. Pescarii care se prezintă fără rezervare nu vor fi primiți.
2
Anularea se va anunța obligatoriu telefonic (nu prin SMS sau e-mail) cu minim 48 de ore înainte. După a doua neprezentare, pescarul nu va mai fi primit pe baltă.
3
Taxa se achită integral la sosire și nu se restituie dacă pescarul pleacă mai devreme. Standurile rezervate și validate nu se pot schimba.
4
Dacă la o rezervare pentru 1 persoană se prezintă 2 pescari (sau invers), tariful se recalculează corespunzător la sosire. După achitare, numărul de persoane nu se mai poate modifica sub nicio formă.
🐟 Reguli Catch & Release și Protecția Peștelui
1
Pe baltă se practică exclusiv pescuitul sportiv (Catch & Release), capturile eliberându-se imediat, în stare vie și fără răni.
2
Penalizări severe: Rănirea unui pește se taxează cu 40 euro/kg. Pentru exemplarele mai mari de 10 kg care sunt rănite, taxa este de 80 euro/kg.
3
Echipament Protecție: Este OBLIGATORIE folosirea saltelelor de recepție de tip cradle (cu cadru metalic), a spray-ului dezinfectant și a saltelelor speciale de păstrare/cântărire (recovery/weight sling) pentru manevrarea și transportul peștelui la apă. Fiecare stand va avea propriul set (nu se acceptă o saltea la 2 standuri).
4
Păstrarea peștilor în saci pentru a fi fotografiați mai târziu este STRICT INTERZISĂ. Pozele se fac scurt, aplicând antiseptic înainte de eliberare.
🎣 Echipament și Monturi Permise
1
Număr scule: Maxim 4 undițe.
2
Lansete: Doar undițe din carbon din maxim 3 tronsoane (3.60m - 3.90m) cu mulinete adecvate. Bețele telescopice sau cele cu grad vizibil de uzură nu sunt acceptate.
3
Avertizori: Sunt obligatorii avertizorii electronici dotați cu swingere/hangere (utilizarea bambinelor este interzisă).
4
Monturi: Obligatoriu UN SINGUR AC și plumb/năditor pierdut (in-line). Sunt strict interzise metodele "BOMBĂ", "ARICI" etc. Nu se adaugă vârtej/agrafă între firul principal și leadcore/plumb.
5
Cerințe Fir: Grosime minimă 0.30mm. Este permis înaintașul textil (maxim 5m) și leadcore-ul (minim 50cm). Pe bețele "spod" și "marker" este obligatoriu firul textil. Personalul poate măsura firele, iar echipamentul neconform va fi scos din apă.
6
Minciog: Obligatoriu cu deschidere mare și plasă cu ochiuri mici.
🚤 Nădire și Plantat
1
Se poate planta sau nădi din barcă de nădire (navomodel). Nădirea se face doar de pe mal.
2
Nădirea Grea: Permisă DOAR în intervalele orare: 08:00–09:00, 13:00–14:00 și 19:00–20:00.
3
În afara acestor ore, patul de nadă se întreține exclusiv cu bastonul de nădire (cobră) sau prin plantat.
🚗 Acces Auto, Însoțitori și Vizitatori
1
Parcare: Pescarul descarcă bagajul la stand cu mașina personală, apoi o mută OBLIGATORIU în parcarea administrativă. Mașina se poate aduce înapoi la plecare doar după anunțarea administrației și scoaterea bețelor din apă. Nu se acceptă remorci/rulote pe stand.
2
Familie/Însoțitori: Pescarul poate fi însoțit de familie (soție, copil până în 14 ani) sau de prietenă, care pot ajuta la minciog, dar NU au voie să pescuiască.
3
Program de noapte: Accesul vizitatorilor este INTERZIS între 21:00 și 06:00. Pescarii aflați pe baltă nu pot părăsi incinta și nici nu se pot întoarce în acest interval orar. Pe timp de zi, se acceptă maxim 1 vizitator pe stand, mașina rămânând în parcare.
🏕️ Conduită, Curățenie și Sancțiuni
1
Furt: Ascunderea/sustragerea peștelui se consideră FURT (Art. 228 Cod Penal) și va fi reclamată organelor de poliție. Pescarul se va supune verificării bagajelor și vehiculului la plecare.
2
Liniște: Sunt interzise înjuriile, petrecerile, muzica sau conversațiile gălăgioase. Starea avansată de ebrietate atrage pierderea dreptului la pescuit.
3
Ecologie: Aruncarea deșeurilor se face strict în coșurile de gunoi (maro pentru menajer, galben pentru reciclabil). Standul se lasă perfect curat (fără chiștoace, coji de semințe).
4
Reguli generale: Sunt interzise scăldatul, ruperea arborilor, focul pe iarbă, aruncarea monturii pe diagonală și accesul cu animale de companie.